Un tîlc biblic 

       De ceva vreme mă bîntuie o întrebare pe cît de banală pentru unii, pe atît de complexă pentru alţii. De ce Dumnezeu i-a ales pe evrei să fie poporul său, de ce nu alt neam? Nu, El a decis ca poporul ales să fie copiii lui Israel. Există un tîlc biblic care de-a lungul vremii poate s-a pierdut sau poate nici nu a fost descoperit. Mi-am pus această întrebare după o discuţie cu scriitoarea Marilena Lică-Maşala, o discuţie în care încercam să ne redefinim poziţia de femei în raport cu bărbatul, într-o societate care se vrea dominată de bărbaţi şi care este dominată nu doar punct de vedere biologic ci la propriu, de femei.
     Mă gândeam, acum cîteva săptămâni, că va veni şi timpul să vorbim despre evrei. În primul rând, trebuie să remarc existenţa unei comunităţi evreieşti străns legată de biserică, aici la Piteşti. O comunitate mică dar puternică.
      Revenind la evrei, mă cutremur ce istorie cumplită a avut acest popor, cu cîtă cruzime şi sînge este însemnată ea. Şi nu pot să nu mă gîndesc, şi reflex dacă vreţi, că este vorba despre o pedeapsă divină, despre o karmă colectivă, o karmă care încearcă de mai bine de 14 ani şi poporul român.
     Sărbătoarea creştină a Paştelui rememorează anual sacrificiul esenţial. Dumnezeu şi-a dat Fiul morţii, pentru a ridica păcatele oamenilor. Din nefericire, tocmai el poporul ales l-a condamnat la moarte. Iar istoria demonstrează că au plătit şi plătesc chiar şi astăzi, tributul amar al sîngelui, pe care aceştia l-au invocat în momentul în care au dat sentinţa: “Sîngele lui asupra noastră şi asupra copiilor noştri să fie!”
      Nu ştiu să existe un popor mai chinuit ca acesta. Dar aşa chinuit, cu o istorie grea, poporul evreu îşi dă obolul umanităţii demonstrând de fiecare dată, dacă mai era nevoie, că el este poporul ales. Răspîndirea creştinismului, felul cum a fost preluat nu a făcut decît să sădească în sufletul celorlalte naţii ura împotriva lor. Regi şi prinţi i-au folosit ca apoi, răpindu-le averile, pămînturile şi chiar femeile, să-i prigonească cu o răzbunare furibundă, cruntă şi explicabilă doar prin ideea de ispăşire a păcatului osîndirii. Alungat de colo-colo, pribegi pe cele şapte continente, poporul evreu a trecut peste toate, ca şi cum o forţă nevăzută îi proteja. Să fi funcţionat Binecuvîntarea pe care Dumnezeu le-a dat-o în momentul cînd l-a ales? Pentru că Binecuvântarea are valenţe energetice şi protectoare dincolo de ispăşire, Binecuvântarea odată dată nu mai putea fi retrasă. Amintiţi-vă de Iacob şi Essau, unde se spune clar că Binecuvântarea odată dată nu mai poate fi retrasă.Şi cu toate acestea nu pot să nu mă întreb iar şi iar, de ce tocmai EI?