Un fluture care bate din aripi într-un anume loc de pe glob provoacă uragane de cealaltă parte a lumii.... Ray Bradburry

sâmbătă, 10 iulie 2010





Adevărul lui Icar 

      Icar este considerat şi astăzi personajul mitologic cel mai nedereptăţit. De ce? Pentru că toată lumea s-a grăbit să îi impute că îmbătat de fericire căci aripile făcute de tatăl său, meşterul Dedal, îi dădeau puterea pe care nimeni nu o avea nici măcar legendarul Minos, regele locurilor. Dar oare acesta să fi fost adevărul lui Icar? Căci el, pentru noi, a rămas simbolul zborului neîmplinit.
       Icar, zburătorul enigmatic şi ghinionist era fiul lui Dedal, legendarul făuritor de maşinării şi vise de la curtea unui rege care a ştiut să profite de acest talent, MInos, nimeni altul decît fiul lui Zeus, tatăl zeilor. Ca să-l prindă în capcană, Minos l-a rugat pe Dedal să construiască Labirintul pentru a-şi ascunde monstruosul fiu, şi la propriu şi la figurat, o altă celebritate a antichităţii, pe Minotaur, copil născut din dragostea nefirească a soţiei sale, Pasife pentru un taur alb. De fapt, Pasife împlinea un vechi oracol. Acela care îi condamnase la dispariţie pe cei din neamul Atrizilor - Clitemnestra, Agamemnon, Electra, Oreste ş.a. Or Pasife era sora Clitemnestrei, ucigaşa adulterină.
      Minotaurul, bestia cu trup de om şi chip de taur, pe măsură ce creştea îşi dovedea natura animalică, ucigînd tot ce întîlnea în cale. Sătul de toate acestea, Minos cere construirea Labirintului, un alambicat sistem de coridoare, un loc din care Minotaurul să nu poată pleca. Minos, ca să potolească pofta de mîncare a Minotaurului, primea tributul de la statele vasale în...oameni. Aşa s-a nimerit ca în lotul primit de la ateninei să se numere şi fiul lui Aegeu, frumosul Tezeu. Iar Tezeu i-a venit de hac Minotaurului şi Labirintul a rămas pustiu. Asta pînă în clipa în care Minos l-a închis pe Dedal şi pe fiul său acolo.
        Cum mintea iscoditoare a lui Dedal nu putea fi îngrădită nici de spaţii şi nici de timp, a început să făurească fel de fel de obiecte pe care mîna artistului le însufleţea cum numai el ştia. Şi totul cu speranţa că într-o bună zi va evada. Aşa a construit aripile lui Icar, aripi din lemn pe care penajul era lipit cu ceară. Icar s-a avîntat dornic să reuşească experimentul, dar, după cum o spune şi legenda ghinionul l-a urmărit. Apropiindu-se prea mult de soare, ceara s-a topit şi el s-a prăbuşit în mare.
         Privind doar acest aspect nu cred că Icar a vrut doar să evadeze. Cu mintea, evada în fiecare clipă. Mai de grabă Icar a vrut să ne demonstreze adevărul despre noi: atunci cînd nu ne putem atinge un scop devenim jalnici, cînd nu putem fructifica ceva devenim fiare. Şi pînă la urmă în fiecare zace un Minotaur capabil să evadeze cînd ne aşteptăm mai puţin. Icar conştientizaze firea umană egalînd prin aceasta geniul tatălui său. Şi a mai demonstrat că atunci cînd zeii îţi sînt potrivnici nu îţi iese nimic, indiferent cît ai fi de dotat. 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu