Biserica Sfântului Tub Catodic 

     De multe ori, privind generaţiile care vin, mă întreb dacă nu cumva tehnologia sfârşitului de mileniu s-a perfecţionat prea repede, comparând şi numai generaţia anilor 80 cu cea a anilor 90.
     Şi-ar fi închipuit străbunicii noştri că dagheroscopul sau kinetoscopul vor exista în casa fiecăruia!? Nu ştiu, deşi se spune că fiecare generaţie are propriile vise şi împliniri. Nu uit, totuşi, că din generaţia lor a făcut parte, poate unicul scriitor al cărui spirit vizionar (a anticipat multe din tehnologiile secolului XX) poate fi comparat cu saltul pe care l-a produs în cultură epoca Renaşterii, adică Jules Verne. Şi, doamne, cât este de largă prăpastia dintre ce au vrut ei şi ce vor copiii noştri azi. Retorica celor de mai sus nu este produsul unui act de moment. Acum câţiva ani, fiul şi nepotul meu îşi trăiau zburdalnic ultima zi a vacanţei de iarnă. Cu un sentiment ciudat (acela era de moment) i-am întrebat întrebat dacă nu au avut nimic de lecturat în vacanţă, nu de alta, dar au stat aproape tot timpul pe computer, jocuri şi Internet. Copiii mi-au spus nonşalant: „Trebuia să facem nişte fişe!“ „Şi le-aţi făcut?“ „Nu!“. Nu ştiu dacă altcuiva răspunsul i s-ar fi părut obraznic, pentru mine însă a fost un semnal de alarmă. Am stat cu amândoi până dimineaţa la trei, să facem fişele. Eu furioasă, ei îmbufnaţi. Apoi am aflat că şi alţi părinţi se confruntă cu aceeaşi poveste. Şi ei, ca şi mine, în ideea de a le oferi ce este mai bun, am pus în mâinile copiilor noştri o adevărată armă. Cu ea au început să distrugă, şi teamă mi-e că nu se pune nimic în loc, ceea ce noi construisem şi generaţiile dinaintea noastră au construit, cultura unei naţii. 

      Copiii noştri nu mai citesc. Internetul le oferă, mură-n gură, subiecte, ba chiar au ajuns să facă tranzacţii între ei cu subiecte luate de pe Internet - rezumate, fişe, analize literare, eseuri. În schimb, nu mai pun mâna pe carte, nu mai citesc. Mai mult, pervers şi rapace, calculatorul le distruge vederea, a generat chiar un sindrom al computerului, o boală care deja ţine de psiho-patologie, atenuează afectele şi emoţiile, şi mă gândesc îngrozită unde vom ajunge? Recunosc, una este să dezvolţi un sistem cum este o generaţie de computere, să aplice aceste sisteme în domenii, care până mai ieri erau terra incognita, şi alta este să stai toată ziua pe calculator şi să te joci. Calculatorul, acest adevărat dumnezeu electronic, şi adepţii săi din Marea Biserică a Sfântului Tub Catodic, se substituie Creaţiei, descalifică religii şi credinţe, involuează mental fiinţa şi, deşi chiar eu îl folosesc, pentru că munca mea este legată de el, ştiu, simt, că într-o bună zi ne va distruge.

Să fie aceasta APOCALIPSA?